Recomandari Flavius-Tech

Recomandare scaun directorial pentru birou? Review 2024

TOP cele mai bune scaune de birouri directoriale confortabile

Am fost nevoit să schimb scaunul de la birou, nu eram sigur cum să aleg cel mai bun scaun directorial confortabil, sau să merg pe varianta scaunelor de gaming? Voi ce părere aveți?

Ce credeți că am ales?

De ceva vreme tot spuneam că vreau să schimb scaunul de la office, mi-am făcut curaj și am mers pe un scaun directorial.

Invitație pe canalul Youtube

De ce nu am ales un scaun de gaming?

Ce să cumpăr? Cel mai bun scaun directorial sau de gaming?

scaune de office sau de gaming 2024

Inițial, plecasem cu gândul să cumpăr un scaun similar cu cel de acasă, unde mai trageam câte un gaming (cică testam jocurile pe PC, 🙂 ) , apoi am cântărit mai bine situația. Am plecat de la premisa orelor în care voi sta pe scaun și am ajuns la concluzia că acasă nu stăteam mai mult de 1 oră sau două pe scaun, așa că, la birou, aveam nevoie de ceva mult mai confortabil pentru a sta pe el pe perioade mult mai lungi.

Într noi, fie vorba, producătorii nu numai de componente IT, dar și de mobilier, au început din ce în ce mai mult să speculeze această nișă de gaming. Au început să pună cuvântul ”de gaming” la orice produs și să umfle prețul artificial doar din cauza cuvântului cheie ”gaming”.

Găsim covoare de gaming, mousepad de gaming, lenjerii, articole vestimentare de gaming, … etc, ați prins ideea, TOTUL este de gaming.

Să revenim, că iar o iau razna și deviez de la subiect.

Din moment ce aveam nevoie de un scaun directorial pentru la birou, pentru că acolo nu prea am cum să ”fac gaming” , doar testez jocurile 😀 , am ales fix un scaun cu același preț ca cel de acasă, doar că acasă e de ”gaming” scaunul, iar de data aceasta este un scaun directorial.

Ce scaun directorial confortabil am ales să cumpăr pentru 2024 la birou?

Mi-am ”setat” bugetul la limită, până în 500 de lei pentru achiziția scaunului. Cam tot atât am dat și pe scaunul de gaming, diferă puțin ofertele.

Am ales acest model: Scaun directorial Comodo B143

Acum, la rece, sunt convins că este cel mai bun scaun directorial din acest segment de prețuri. Confortul este net superior scaunului de acasă de gaming.

Am rămas cu un gust amar totuși, din cauză că am luat ”plasă” când am ales un scaun de gaming acasă. Ce e drept, aspectul estetic este mai bun la scaunul de gaming. Dar confortul, este de partea scaunului directorial.

Cu alte cuvinte, un scaun de gaming ieftin este inferior la confort în dauna unuia directorial, dar este estetic mai atrăgător. Nu este o regulă de bază, dar este o referință. Hai să vedem mai multe despre alegerea mea.

Voi ce căutați pe google?

Review scaun directorial confortabil 2024

Ambalajul+accesoriile

Ambalaj scaun confortabil 2024 ieftin

Scaunul vine desfăcut și ambalat corect. Nimic special! Câteva bucăți de polistiren de protecție, o cutie cu accesorii+șuruburi și o foaie cu instrucțiuni cât de cât utile. Transportul a fost decent, fără daune fizice vizibile.  Piesele scaunului erau învelite în folii de plastic. Deși a fost comandat la o firmă parteneră a emag-ului, la Zendeco Import Export, a ajuns în mai puțin de 2 zile la mine la ușă de la comandă.

Piesele scaunului aveau zgârieturi mici, vizibile mai ales în orificiile unde se introduc șuruburile de fixare și pe picioarele scaunului apăreau urme de stropi de apă cu praf uscat. Semn că a fost ținut într-un depozit în care umezeala e la ea acasă, dar cred că este problema producătorului scaunului, care a ținut anumite componente într-un mediu neconform, nu al firmei comerciante. Aceste zgârieturi și urme de pete de apă au fost prezente doar pe picioarele și mânerele scaunului, pe șezut și spătar nu au fost deloc urme și au fost intacte.

componente scaun de birou 2024

Imaginile sunt la rezoluție mare, dați click pe ele pentru a le vedea în detaliu.

Așa cum am zis  mai sus, calitatea execuției orificiilor de fixare cam lasă de dorit, vedeți foto mai jos la mânerele scaunului. Unele orificii arătau de parcă au fost făcute cu un levier, nicidecum cu o bormașină bună.

Mânere scaune

Materiale de construcție + asamblare scaun directorial

Asamblarea a decurs ok, însă am mici rețineri în privința structurii scaunului directorial. Vechiul scaun, unul ieftin, avea spătarul unit cu șezutul printr-o țeavă metalică în formă de L, atașată sub șezut și fixată pe spatele spătarului, iar mânerele erau fixate pe laterala șezutului.

În acest caz, scaunul are o structură total diferită, în sensul că șezutul este unit cu spătarul prin mânerele scaunului. Deci, fixarea spătarului de șezut este susținută 100% de mânere. De aici și reținerea mea, cel puțin din privința structurii de rezistență care este lăsată complet pe  mânerele scaunului directorial.

Dar,

Este și un plus la această categorie!

Mânerele cred că sunt dintr-un mix de aliaj cu plastic. Nu mi-am putut da seama exact ce tip de aliaj a fost folosit (posibil polipropilenă). După greutate, este similar cu aluminiul, după aspect aș zice că este magneziu, după feelingul tactil, par de plastic dur ca polipropilena. Cert este că sunt de calitate materialele, cel puțin la mânere și picioare.

Nu cred că vor fi probleme de structură pe viitor!

Are piston și balans

Pistonul de compresie nu oferă o înălțime prea mare, doar câțiva centimetri se ridică, dar este de calitate, la ultimul scaun s-a stricat după 3-4 ani, să vedem ăsta cât rezistă. Oscilez între 80-90 kg la greutate și 1.80m, deci dacă aveți sub această limită ar trebui să fiți mulțumiți de acest scaun confortabil.

Sistemul de balans este unul simplu și are balans de doar câteva grade, nu vă propuneți așteptări prea mari la acest capitol. Este un sistem simplu cu un șurub ce permite balansarea. E ok, dar nu ”vă dă pe spate” 🙂 .

Mânerele, cum am spus mai sus, sunt fixe. Fixează practic parte de șezut a scaunului de spătarul acestuia.

Șezutul și spătarul scaunului

recomandare cel mai bun scaun 2024

De data aceasta nu am ce să reproșez, dar nu total. Au fost depozitate corect, fără urme de praf sau umezeală ca în cazul roților și mânerelor.

Materialul este de piele sintetică, aici vine o mică bilă neagră, cusăturile sunt cu un singur fir, nu sunt duble. Dar, cusăturile par bine executate.

Cât despre confortul șezutului și a spătarului, nu cred că exista la această categorie de prețuri un confort mai bun decât la acest model de scaun directorial. Cel mai bun lucru de notat este ergonomia lui și, presupun, spuma poliuretanică foarte generoasă care îți asigură un confort mărit la acest scaun.

Rotițele scaunului

Sunt de plastic, nimic special, fără vreun strat de cauciuc sau silicon. Fac ceva zgomot pe gresie, pe parchet sunt puțin mai silențioase. Nici nu mă așteptam la altceva de la un scaun directorial cu preț mic sub 500 de lei pentru 2024.

Dar, dacă vreau rotițe de scaun directorial cauciucate silențioase, pot să cumpăr separat!

Cuvinte de final

După câteva săptămâni de folosință, pot să spun ca este un scaun cu adevărat confortabil, net superior unui scaun de gaming din același segment de prețuri. Este un scaun destul de ieftin, ergonomic și foarte confortabil.

Ca minusuri o să punctez doar faptul că pielea sintetică nu are perforații și s-ar putea să te încinți și să transpiri în el, eu l-am folosit deocamdată doar în ianuarie 2024, când scriu acest articol. Și tot ca minus o să pun și cusăturile cu un singur fir, care nu îmi transmite încredere pe timp îndelungat de utilizare. O să editez acest articol și punctez și capitolul anduranței în timp.

TOP 7 + Recomandare cel mai bun scaun directorial 2024


#1 Scaun de birou design modern

Un scaun rafinat dar și confortabil

recomandare scaun office 2024

Cele mai bune caracteristici:

  • Tetieră mesh
  • Cotiere reglabile
  • Silențios

Un scaun cu design modern, dar care păstrează confortul la un nivel destul de mare. Șezutul este prevăzut cu mici perforații care reușesc să ventileze spuma poliuretanică cu densitate mare. Chiar și pe perioade foarte lungi acea spumă nu se deformează în timp, datorită spumei de calitate superioară.

Spătarul se poate regla la 145 de grade înclinație, suficient pentru a vă relaxa la birou.

Tetiera este foarte lată și la fel din material cu perforații care asigură o ventilație la ceafă.

Masa maximă este undeva la 135 kg, dar totuși nu aș face o astfel de achiziție dacă aș avea 120kg+.

Îmi plac picioarele că nu sunt tipice nichelate, ci au un negru mat de calitate mare.

Păreri PRO:

  • confortabil
  • design frumos
  • nu transpiri în el
  • tapiterie de calitate

Păreri CONTRA:

  • cam scump
  • cotierele puțin incomode

#2 Scaun directorial de birou Arka Chairs B670

Un scaun cu adevarat confortabil pentru birou

sfat achizitie scaun de birou

Cele mai bune caracteristici:

  • Spătar reglabil
  • Suport picioare
  • Funcția de balans
  • Roți de nylon
  • Culoare vintage

Una dintre cele mai bune și confortabile soluții de scaune directoriale pentru birouri. Raportul preț/calitate/confort este foarte bun și consider că merită să fie în acest top de scaune de birouri.

Este diferit faptul că de această dată acest scaun este tapițat cu material textil, nu mai avem parte de piele sintetică.

Ca design păstrează un look modern, dar rămâne și confortabil în același timp. Cadrul este metalic de mare rezistență și poate ține persoane de până la 150 kg.

Funcția de balans poate seta scaunul la un unghi de 155 de grade, aproape orizontal.

Spătarul este foarte înalt, iar lateralele au surplus de spuma poliuretanică pentru a susține spatele fix și într-o manieră foarte comodă.

Păreri PRO:

  • foarte confortabil
  • roți silențioase
  • nu se încintă/transpiră spatele
  • material textil
  • bun și pentru persoane de 1.9m

Păreri CONTRA:

  • nimic

#3 Cel mai bun scaun directorial de birou modern 

Office Products Ibiza

recomandare cel mai bun scaun de birou cu design modern

Cele mai bune caracteristici:

  • Design Office Products Ibiza
  • Simplu de instalat
  • Finisaje de calitate superioară

Dacă în majoritatea recomandărilor m-am axat pe confortul scaunelor de birou de tip directorial, de această dată am pus accent și pe designul scaunului recomandat. Office Products Ibiza pun mereu accent pe designul și pe finisajele materialelor. Dar sacrifică puțin din confortul lui.

Eu îl recomand pentru a fi folosit de către dame, sau cel puțin nu pot să-l recomand persoanelor mai corpolente care depășesc 90 de kg. Chiar dacă are structură de rezistență metalică, totuși îmbinările dintre șezut, spătar și cotiere sunt puțin slabe.

Finisaje lucioase cromate, iar designul subțire îl pun la categoria scaunelor din birouri moderne.

Deși nu m-aș fi așteptat din imagine, acest model are și mecanismult TILT, dar cu o înclinație destul de micuță.

Cum spuneam:

Nu este cel mai confortabil scaun directorial de birou din 2024, dar cu siguranță cei care pun preț pe designul birourilor, se vor orienta către acest model.

Păreri PRO:

  • mecanismul TILT
  • finisaje lucioase cromate
  • destul de confortabil
  • nu face zgomot
  • structură de oțel

Păreri CONTRA:

  • nu rezistă la persoane peste 90kg prea mult
  • cotierele sunt prea subțiri
  • pistonul se elevează doar 10cm

#4 Scaun de birou HM King

Scaun confortabil pentru 2024

sfat achizitie scaun confortabil

Cele mai bune caracteristici:

  • Picioare și brațe metalice cromate
  • Mecanism TILT
  • Roți de polipropilenă silențioase

Foarte mult re-branding în categoria scaunelor directoriale de birou în 2024. Majoritatea producătorilor dau oportunitatea firmelor mai mici să-și pună brandul pe scaune.

Modelul acesta este confortabil și are tot ce vrei să aibă un scaun directorial bun pentru 2024. Estetic arată foarte bine, părțile metalice expuse sunt cromate și dau un aspect industrial foarte frumos.

Montajul scaunului este foarte ușor de realizat de către o persoană, indiferent dacă este femeie sau bărbat. De altfel pot să spun că este potrivit pentru aproape orice tip de persoane, mai puțin cele de peste 120kg și cu înălțime de peste 2m. Este potrivit chiar și pentru cei scunzi.

Dacă prețul plătit oferă suficient confort pentru acest scaun, atunci în acest caz și materialele de construcție de calitate fac parte din bugetul alocat pentru acest scaun.

Păreri PRO:

  • raport preț/confort bun
  • ușor de montat
  • nu face zgomot
  • se potrivește multor persoane

Păreri CONTRA:

  • prețul puțin prea mare

#5 Cel mai bun scaun directorial Comodo B143 la raportul preț/confort

Unul dintre cele mai bune și confortabile scaune directoriale din 2024

recomandare cel mai bun scaun office 2024

Cele mai bune caracteristici:

  • Funcție balans
  • Spătar înalt
  • Materiale de construcție de calitate

Am cam spus tot ce era de spus despre acest model de scaun directorial confortabil. Totuși mai punctez puțin și la capitolul de persoane pentru care recomand acest model de scaun.

Este potrivit și pentru persoanele de 1.9m înălțime și 100kg în greutate. Eu am 1.8m și spătarul este deasupra capului cu 2-3 cm, deci și o persoană mai înaltă ar putea să își sprijine capul.

Uitasem să spun despre silențiozitatea structurii. Deocamdată nu scoate sunete de scârțâit decât dacă îl pun pe balans și pielea spătarului atinge pielea șezutului, dar nu este scârțâit de metal, este doar pielea sintetică care se atinge când te balansezi.

Update dupa 1 an+

Trebuie sa precizez ca necesita putina vaselina la imbinarile metalice de sub sezut pentru a contracara scârțâitul. L-am reparat cu puțină vaselină pe la îmbinările metalice care culisează.

Și o mică jupuire pe mânere a pielii sintetice, dar este din vina mea că l-am pus sub birou si atingea biroul.

Scaunul încă se comporta perfect!

Descriere

Scaun directorial Comodo B143 din imitatie de piele, de culoare neagra . Extensibil pana la 127cm. Scaun ergonomic, solid si foarte confortabil realizat din materiale de bune calitate la un pret foarte accesibil.

Păreri PRO:

  • Ergonomic
  • Confortabil
  • Structură silențioasă
  • Spătar foarte înalt
  • Șezutul are o adâncime mare
  • Materiale de construcție la mânere și picioare bune

Păreri CONTRA:

  • pielea sintetică nu are perforații și te încinți pe perioade prea lungi
  • cusăturile la pielea sintetică nu inspiră încredere

Recenzie scaun directorial 2024

Calitate Materiale - 9.5
Confort - 9.8
Silențiozitate - 8.5
Preț - 10

9.5

Scor obținut

Un scaun directorial de birou cu raport calitate-preț-confort foarte bun pentru 2024.

User Rating: 5 ( 5 votes)

#6 Cel mai bun scaun directorial Comodo B131 Super Confort

Recomandare scaun directorial ieftin

recomandare scaune confortabile ieftine 2024

Cele mai bune caracteristici:

  • Reglabil pe înălțime
  • Materiale de construcție de calitate
  • Mecanism de balans tip fluture

Un scaun ca alternativa mai ieftină a scaunului la care am scris review. Acest model este mai ieftin, dar aproape la fel de comod ca cel de sus. Dar șezutul este puțin mai mic la acest model, iar spuma poliuretanică nu este la fel configurată. S-ar putea ca persoanele mai corpolente să aibă obiecții la acest model. Dar, dacă ai sub 90 kg și sub 1.8m, nu ar trebui să ai probleme cu acest model de scaun directorial ieftin.

Este ergonomic, comod (confortabil) și, poate cel mai important factor, este ieftin.

Păreri PRO:

  • Comod
  • Ergonomic
  • Este foarte ieftin
  • Are funcție de balans
  • Materiale de construcție bune
  • Spătarul este destul de înalt

Păreri CONTRA:

  • Pielea sintetică nu are perforații și te încinți pe perioade lungi
  • Pistonul de reglaj pe înălțime are doar 10cm

#7 Scaun Directorial Piele ecologica Fin 2100

Un scaun de birou foarte comod și bine aerisit

scaune confortabile 2024

Cele mai bune caracteristici:

  • Funcție balans
  • Piston de reglare înălțime cu gaz
  • Confortabil și ergonomic
  • Spătar și șezut din piele ecologică cu inserții mesh pentru aerisire

Am ținut cont de cei care stau pe perioade mai lungi fără să se ridice de pe scaun la birou.

Am ales un model care e mai bine aerisit, un scaun extrem de solid și confortabil pentru 2024.

Cele mai bune scaune directoriale încep de la acest segment de oferte de prețuri peste 900 de lei.

Din păcate și acest model este tot cu piele sintetică nu este piele naturală. Dar veți face destul de greu diferența.

Este un scaun foarte bun, l-am încercat într-un showroom, mi-a plăcut foarte mult. Este recomandat pentru cei care stau mai mult de o ora continuu pe el.

Eu, personal îmi iau pauze de la birou destul de scurte și dese. Deci, aerisirea scaunului nu este criteriu foarte important pentru mine. Eu pun accent foarte mult pe confortul pe care îl am, nu pe perioada lungă fără să ma ridic de pe scaunul de la birou.

Păreri PRO:

  • Comod
  • Ventilație la spate și șezut bună a pielii sintetice
  • Are mecanism de balans de tip TILT

Păreri CONTRA:

  • nimic

Flavius Tech

Pasionat de IT, cu experiență de 24 de ani în informatică, angrenat în diferite proiecte de dezvoltare web, am creat Flavius-Tech.ro din pasiunea pentru noile tehnologii din IoT (Internet of Things) pentru informarea obiectivă și corectă a diferitelor produse IT. Pentru 2024, o să creez cele mai bune configurații și recomandări pentru componentele de ultimă oră din industria IT&C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button