
Printre cele mai bune sfaturi pe care le pot da împătimiților de fotografii, este să le fac o recomandare pentru a alege o imprimanta foto color de calitate superioară pentru acest an 2023.
Mă refer la imprimantele de uz personal/casnic sau chiar pentru cei care organizează evenimente și asigură fotografiile pe medii de hârtie. Mulți sunt obișnuiți să meargă în centre speciale pentru imprimare pentru a-și transforma imaginile digitale în fotografii pe hârtie lucioasă. Dar o să vă arăt că există și alternative pentru orice bugete, depinde de volumul de fotografii pe care vreți să le imprimați.
O imprimantă foto color vă dă oportunitatea și controlul maxim asupra întregului proces, de la fotografierea cu telefonul mobil, până la transferul pe hârtie foto specială.
Pe vremea studenției (parcă a trecut un ”secol”, în 2003) am lucrat ca student la un centru de imprimare de tip tipografie și am căpătat ceva experiență, iar acum, acea experiență îmi este de folos în prezent, în 2023.
Imprimarea fotografiilor este destul de simplă, însă procesul de pregătire inițială poate fi complicat, dar o dată ce ați reușit să configurați/setați toți pașii, procesul va fi banal și la doar câteva clickuri/butoane distanță.
Vezi direct TOP imprimante foto recomandate, dacă nu vrei să citești tot articolul: Recomandare imprimanta foto color + TOP 4
Să vedem câteva detalii despre alegerea corectă pentru cea mai bună imprimanta foto color.
Tehnologia de printare pentru imprimanta foto 2023
Sunt două tipuri principale de imprimante, dar și un al treilea tip de imprimantă pe care nu o să-l aprofundez în acest articol, este vorba despre imprimantele cu transfer termic prin sublimare (Dye-sublimation printer).
Primele două tipuri sunt:
- Imprimante Foto cu cerneală
- Imprimante Color laser
Din start o să exclud imprimantele color laser, care nu sunt recomandate pentru fotografii, ci sunt dedicate birourilor care au nevoie de imprimări de documente color în volum mare.
Deci, vom rămâne cu tehnologia de printare inkjet și cele cu transfer termic, care sunt recomandate pentru companii care au nevoie de volume mari de imprimări pe suprafețe multiple (hârtie groasă lucioasă, suprafețe plasticate/laminate etc.)
Mărimile imprimărilor fotografiilor
Este printre principalele atenții cărora trebuie să le dai când decizi să cauți să cumperi o imprimantă photo. Dacă ai nevoie de o imprimantă color cu ajutorul căreia să imprimi fotografii mari de tip tablou, este posibil să ajungi la categoria imprimantelor de tip Plotter, care au un preț pe măsura mărimii imprimărilor.
Deci, este un factor decizional destul de important. Pentru fotografii normale de album foto, o să fac eu un top cele mai bune imprimante foto color mai jos.
Depinde foarte mult de bugetul fiecăruia, dar pentru un începător, o imprimantă normală care să suporte coli A4 lucioase de hârtie o să fie destul de ieftine și ușor de găsit.
Iar pentru imprimante mai mari de tip A3 sau chiar mai mari, o imprimantă : Epson Surecolor P800, este cea mai bună alegere pentru acea categorie de prețuri, sau o alternativă decentă este : Canon PRO-1000.
Două modele recomandate pentru 2023, în special pentru fotografii profesioniști care au nevoie de imprimante pentru fotografii pe coli mari de hârtie lucioasă.
Dacă depășiți acele nevoi de fotografii de înaltă rezoluții și aveți nevoie de printări peste 24 inch, ajungeți pe domeniul plotterelor de tip stand, care ajung să coste mii de euro.
Ok,
Bun!
Eu voi vorbi despre imprimantele foto de uz domestic, pentru persoanele împătimite care au ca hobby fotografia.
Alegere imprimanta foto în funcție de gamele de culori
Gama de culori face referire la nuanțele totale de culori pe care o imprimantă le poate imprima.
Imprimantele standard sunt CMYK (cyan, magenta, yellow și black )
- Cyan – albastru oceanic (albastru deschis)
- Magenta – mov (culoare obținută din amestecul pigmenților roșii cu albastru)
- Yellow – galben
- K – Black (negru)
Prin combinarea acelor 4 pigmenți se obțin aproape toate nuanțele de culori din spectrul culorilor cunoscute.
Mișto!
Nu?
Vei putea crea culori cunoscute prin combinarea a doar 4 pigmenți de culori.
Imprimantele standard foto vor avea un set de cerneluri cu acești 4 pigmenți. Alte imprimante mai scumpe și mai performante acoperă o plajă mult mai mare din paletele de nuanțe de culori care au mai mult de 4 pigmenți, sau seturi de rezervoare de culori.
Deci, anumite nuanțe specifice nu pot fi reproduse cu imprimantele normale CMYK, va trebui să mergeți spre imprimante speciale cu mai mult de 4 pigmenți. Vorbim despre imprimantele profesionale, deci nu vor fi dezbătute în acest articol, dar poate pe viitor o să vorbesc și despre ele. Am exclus plotterele, imprimanta laser multifunctionala și cele cu transfer termic.
Cele profesionale pot avea pigmenti albaștri separați, sau o culoare mai ușoară de cyan (albastru foarte deschis) sau chiar pigmenți de culoare portocalie separată.
Dar, nu întotdeauna înseamnă că o imprimantă color foto cu mai mulți pigmenți va însemna că este o imprimantă mai bună.
Sunt foarte multe strategii de marketing de la producători, așa că aveți mare grijă când alegeți cele mai bune imprimante foto color.
Sunt imprimante care oferă mai multe nuanțe de negru, deci dacă scoateți multe fotografii alb negru, va trebui să dați atenție anumitor parametri la unele imprimante. Unele imprimante foto ieftine nu vor putea imprima mai multe nivele de negru pe hârtie
Recomandare hârtie imprimanta foto
Nu o să încadrez imprimantele cu cerneală simple și ieftine de uz normal care nu pot imprima pe coli groase super-lucioase. O să vorbesc strict de imprimantele special concepute pentru imprimarea fotografiilor pe suport de hârtie cartonata lucioasă sau super-lucioasă.
Dar și la acest capitol trebuie să luați în considerare aceste specificații pe care le găsiți la producătorii de imprimante. Tipul și grosimea hârtiei pe care imprimanta foto le suportă. Grosimea hârtiei ar trebui să fie evidențiată la specificații sau la descrierea imprimantei color foto.
Tăvile de alimentare cu hârtie sunt importante și ele, mai ales în funcție de volumul pe care aveți de imprimat. Unele imprimante pot imprima și pe carduri plasticate (de tip cărți de vizita sau legitimații cu fotografii).
Totul depinde de nevoile fiecăruia, nu pot să recomand subiectiv o imprimantă, de aceea am și creat articolul, pentru a-și alege fiecare în funcție de nevoile și necesitățile proprii de imprimante foto.
Ce hârtie foto să cumpăr? Sau ce să folosesc?
Eu personal am folosit Kodak în general, dar am încercat și alte branduri:
Am încercat foarte multe modele de hârtii de printat, însă aceste 2 modele mi-au plăcut cel mai mult, au un raport calitate-preț decent. Dar mai ales ca au hârtie lucioasă care se potrivește pentru toate imprimantele foto, spre deosebire de hârtiile superlucioase care au nevoie de imprimante de precizie înaltă pentru a tipări pe hârtie superlucioasă.
Alte detalii
Sunt și alte multe caracteristici individuale de luat în considerare înainte de a alege imprimantele foto:
- ce conectare suportă (wifi, bluetooth, lan etc)
- software de operare
- simplitatea utilizării
- etc
Dacă aveți nevoie de sfaturi utile sau orice recomandare imprimanta foto colo, nu ezitați să lăsați în secțiunea de comentarii de mai jos un mesaj și vă răspund în cel mai scurt timp cu putință.
Recomandare imprimanta foto color + TOP 5
#1 Imprimantele Canon PIXMA iP8750
O imprimantă recomandată pentru peisagistică
Cele mai bune caracteristici:
- Coli A3+
- WiFi + aplicația PIXMA Printing Solutions
- Cartușe XL
Nu pot să spun că are un cost/print foarte bun, însă calitatea fotografiilor pot să spun că va fi printre cele mai bune din acest articol.
Am ales această imprimantă pentru fotografii de peisagistică, având o acuratețe a culorilor remarcabilă, dar trebuie să vă asigurați că aveți și hârtiile și cartușele de calitate.
Este foarte ușor de folosit și chiar și la configurare și după setările inițiale veți putea printa cu ajutorul aplicației Pixma.
Nu-mi place faptul că este puțin cam lentă la printare, dar bănuiesc că nu va fi o problemă așa mare, fiind o imprimantă foto pentru cei care au ca hobby fotografiile peisagistice.
Hârtie A3+ este cam greu de găsit, dar uite o recomandare de hârtii A4 pentru această imprimantă: Canon PP201
Uite și un link de hârtii A3+ : Canon PT-101 Pro Platinum – A3+
Păreri PRO:
- suportă hârtii A3+
- ușor de instalat și configurat
- suportă cartușe xl
- sistem 6 culori/pigmenți
- calitate superioară fotografii
- acuratețe de culori bună
Păreri CONTRA:
- printare lentă
- trebuie printat constant cu ea (se usucă repede capetele de printare)
- costuri destul de mari per printare
#2 Imprimanta foto Epson L810 CISS
O imprimantă de buget redus redutabilă
Cele mai bune caracteristici:
- PictBridge
- ITS A4
- Ecotank
- Heat-Free Technology
O imprimantă foto pe care o recomand celor care își încep mici business-uri din industria foto/video. Pentru cei care au o mică afacere fotografiind la ocazii speciale. Calitatea fotografiilor este excelentă și ușurința cu care faci refill la sistemul CISS o clasează în topul acestui articol.
Raportul cost/calitate pe fotografii este excelent!
Îmi place și sistemul eficient de a curăța duzele de printare pentru atunci când imprimanta este lăsată mai mult timp nefolosită. Ce-i drept, durează puțin cam mult acea curățare!
Volumul de printare este suficient pentru un start-up care printează în volum redus. Ideală pentru început, înainte de a face trecerea la un laborator profesional.
Singurul punct negativ pe care-l pot găsi este faptul că nu dispune de WiFi, ceea ce pentru unii ar putea fi un inconvenient major. Singurul mod de a o conecta este prin cablu usb la PC sau Laptop. Sau prin imprimare de pe Card SD
Păreri PRO:
- calitate superioară foto
- costuri mici/poză
- ușor de folosit și setat
- 6 culori
- ecran lcd color util pentru previzualizare
- sistem eficient de curățare duze
Păreri CONTRA:
- nu este wireless
- nici mufă de rețea nu are
#3 Recomandare Imprimanta Foto InkJet Color Epson
O imprimantă de fotografii cu preț decent
Cele mai bune caracteristici:
- Ciss inclus
- Wi-fi
- Imprimă o fotografie 10×15 în 12 secunde
- EcoTank ITS
Iată o imprimantă pentru cei care au nevoie de imprimări foto constate și la volume puțin mai mari. Fiind o imprimantă cu CISS, lejeritatea încărcării rezervoarelor de cerneală, o face o imprimantă ideală. Este printre cele mai bune imprimante foto la raportul calitate fotografii/volum din 2023.
Procesul de instalare este ”relativ” simplu, însă trebuie să dați puțină atenție la setările hârtiei și să folosiți hârtie de calitate superioară pentru a obține rezultate bune. Aveți mare grijă și la instalarea driverelor și a softurilor! O setare incorectă poate duce la rezultate execrabile și o să vă intrebați cum de costă 1500 de lei dacă printează așa de rău. Mai mult ca sigur ați greșit setările!!!
Costurile inițiale ale imprimantei de fotografii sunt puțin mai mari, dar costul printărilor va fi extrem de redus.
Descriere
O imprimanta foto A4 cu 6 pigmenți, cu sistem integrat de recipiente de cerneala, care furnizeaza fotografii la un pret extrem de redus si conectivitate wireless:
– Imprimare foto la un cost extrem de scazut;
– Calitate Epson, 6 culori;
– Conectivitate Wi-Fi.
Imprimanta foto cu Wi-Fi, care ofera o solutie de imprimare foto cu 6 culori, la un cost redus si calitate Epson, oferind in acelasi timp avantajul unui rezervor de cerneala integrat de capacitate foarte mare. Capabila sa imprime de pe telefoane sau tablete, L805 le permite fotografilor sa se conecteze cu usurinta si sa-si printeze fotografiile.
Spune adio cartuselor de cerneala
Un sistem integrat de recipiente de cerneala ofera o solutie de imprimare foto economica. Rezervorul de cerneala de capacitate foarte mare, care foloseste recipiente de cerneala de 70ml, are capacitatea de a printa pana la 1.800 de fotografii de 10x15cm, de calitate, la un pret extrem de mic pe pagina. Reumplerea cu ajutorul recipientelor de cerneala individuale se face rapid si usor, datorita tehnologiei de completare rapida cu cerneala, recipientelor cu etichete clare si duzelor fara scurgeri.
Usor de utilizat si fiabila
Destinate in primul rand fotografilor, laboratoarelor foto, agentiilor de publicitate, organizatiilor educationale si altor utilizatori care doresc o solutie de imprimare la un pret extrem de redus pe pagina, pentru printare foto wireless si imprimare pe CD-uri sau DVD-uri. Este simplu sa cresteti productivitatea si sa reduceti timpul de asteptare cu o configurare fara probleme si o imprimare fiabila.
Mariti productivitatea
Conectivitatea Wi-Fi si Epson Connect fac ca imprimarea de pe telefoane inteligente si tablete sa fie facila, in timp ce designul compact, care economiseste spatiul, face ca imprimanta sa fie excelent adaptata celor mai multe spatii. Asteptati-va la rezultate care se usuca rapid, nu prezinta pete si au o calitate constanta datorita tehnologiei Epson Micro Piezo si cernelei originale Epson, care ofera printuri de o durabilitate, calitate si fiabilitate de neegalat.
Caracteristici esentiale:
Fotografii la un cost extrem de scazut
Cerneala inclusa este suficienta pentru a printa 1.800 de fotografii de 10x15cm de calitate.
Calitate Epson, rezultate fiabile
Tehnologie Micro Piezo si cerneala Epson originala.
Mariti productivitatea
Imprimati o fotografie de 10x15cm in doar 12 secunde.
Simplu de utilizat
Fara probleme, datorita configurarii si intretinerii simple.
Flexibila
Conectivitate Wi-Fi si imprimare simpla de pe dispozitive mobile.
O alegere usoara
Va prezentam imprimantele EcoTank ITS
Imprimare la cost minim, fara cartuse
Epuizarea cernelii poate genera frustrari. Chiar daca aveti cartuse de schimb, dureaza sa le inlocuiti. Daca sunteti ocupat si depindeti de imprimanta dvs., exista o solutie usoara. Imprimanta Epson EcoTank ITS utilizeaza un sistem cu rezervor de cerneala de capacitate foarte mare, care elimina complet necesitatea cartuselor.
Descoperiti usurinta de utilizare si economiile imprimarii fara cartuse. Imprimantele noastre EcoTank ITS sunt livrate cu cerneala pana la trei ani in cutia imprimantei, economisind pana la 90% din costurile de imprimare.
O recomandare de hârtie lucioasă 10×15 pentru această imprimanta foto: Hartie 13×18 lucioasa Premium Satin Kodak 20 coli
Atentie!!! Este o hârtie satinată lucioasă, foarte bune rezultate obținute cu această hârtie.
Păreri PRO:
- volum mare de printări
- ușor de instalat/configurat
- sistem CISS inclus (ajută la refillul cu cerneală)
- are 6 nuanțe de pigmenți
- destul de rapidă (cele mai bune rezultate în raport cu timpul de printare)
- este wireless
- poate printa direct de pe telefon
Păreri CONTRA:
- are duplex manual
- tavă cam micuță pentru coli
- trebuie urmați pașii exacți la instalare/configurare altfel pot apărea probleme majore la calitatea printării
#4 ImprimantaPhoto Epson L1800
O imprimantă piperată la preț, dar justificat
Cele mai bune caracteristici:
- 2 nuanțe în plus la cartușe (light cyan și light magenta)
- Formant hârtie suportat A3+
- +3 ani de garanție
Se pare că inflația lovește puternic și acest segment de piață, prețul imprimantei anul trecut era 2900 ron, iar acum este 3900.
Avem o imprimantă foto la care consumabilele sunt destul de ieftine, iar viteza de printare este decentă. Calitatea tipăririlor fotografiilor este excelentă, dar trebuie să găsiți setările potrivite și în funcție de hârtia folosită.
Cartușele sunt de 70ml și vor ține la multe fotografii de printat. Apropo de cartușe, acestea au încă 2 cartușe pentru light cyan și light magenta pentru a acoperi o plajă de culori cât mai mare.
Alt plus pe care eu îl consider foarte benefic este faptul că poate printa fotografii pe coli A3+, ideal pentru mici portrete de tip tablou.
Coli recomandate:
- 10×15 cm – Epson Premium Semigloss
- A3 – Epson Premium Semigloss, DIN A3
Păreri PRO:
- compactă
- suportă hartie A3+
- raport cost/fotografie bun
- calitate foto bună
- consumabile ieftine
Păreri CONTRA:
- preț mare
- pretențioasă cu unele hârtii foto
#5 Imprimanta foto portabilă Canon SELPHY QX10
O imprimantă termică pentru fotografii portabilă – pentru selfie-uri
Cele mai bune caracteristici:
- Imprimare termică
- Imprimantă smart Selfphy
- Portabilă
- Bluetooth+WiFi
Uite și o recomandare de imprimantă foto compactă cu transfer termic, dar cu raport preț/foto deloc ieftin. Va trebui să vă limitați și în privința mărimilor selfie-urilor, acestea nu acceptă decât hârtii foto pătrate (68mm).
Este foarte convenabilă pentru călătorii sau drumeții.
Calitatea fotografiilor este ok, țineți cont de versatilitatea ei, nu se compară cu imprimantele recomandate anterior în acest articol.
Set hârtie+cerneală termică recomandat:Hartie foto Canon XS-20L INK/ SET
Descriere
Imprimanta photo Canon SELPHY QX10, Green
Canon SELPHY Square QX10
Imprimati, colectati si impartasiti-va creativ amintirile pretioase. Fara fire, fara cabluri, fara probleme. Doar placerea imprimarii.
Aratati-va pasiunea – materiale frumos imprimate pe care sa le pretuiti
Imprimati fotografii detaliate in format patrat, de 2,7 x 2,7 in. (68 x 68 mm), direct de pe smartphone si bucurati-va de calitatea sublimarii cernelii cu culori vii si bogate si detalii care dureaza pana la 100 de ani.
Imprimanta dvs. mobila in format patrat
Compacta, comoda si de inalta calitate, SELPHY SQUARE QX10 este conceputa sa se integreze perfect in viata dvs.
Descoperiti ce poate face aceasta mica imprimanta
Imagini vii, bogate, la calitate de arhivare
Pastrati-va amintirile in fotografii imprimate de calitate, pline de culoare si detalii, pentru albume, panouri si alte mijloace de a pretui un moment special. Vor dura pana la 100 de ani.
Pregatita oricand si oriunde v-ati afla
Utilizati SELPHY SQUARE QX10 oriunde datorita conectivitatii Wi-Fi si fiti pregatit sa creati fotografii cu adevarat frumoase ale amintirilor dvs. speciale, intr-o clipa.
Creati imprimate de 2,7 x 2,7 in. cu o hartie complet noua
Modelul SELPHY SQUARE QX10 imprima imagini mai mari si mai bune, de 68 x 68 mm (2,7 x 2,7 in.), pe hartie de calitate superioara, cu o margine pe care puteti scrie un titlu, pentru un aspect special pe care il veti pretui.
Conectati-va la aplicatia SELPHY Photo Layout
Imprimati prin aplicatia gratuita SELPHY Photo Layout de la Canon si adaugati o nota creativa imprimatelor, cum ar fi timbre, filtre, chenare, text, suprapuneri si machete.
Luati-o cu dvs. – in patru culori grozave
Alegeti culoarea care se potriveste cel mai bine stilului si gusturilor dvs. si luati cu dvs. SELPHY SQUARE QX10 pentru imprimare din mers.
Seturi de cerneala si hartie
Seturile de cerneala si hartie SELPHY contin cantitatea potrivita de cerneala si hartie pentru numarul de fotografii pe care doriti sa le realizati, putandu-le astfel inlocui odata pe amandoua
Păreri PRO:
- compactă+portabilă
- ușor de utilizat
- fotografii de calitate bună
Păreri CONTRA:
- consumabile scumpe (circa 6 lei/foto)
- limitare mărime fotografii (68mm)
Buna seara. Am un epson l 805 si il folosesc pentru sublimare,printez pe harie de 140 g/m, am o problema si anume la poze in partea superioara apar urme de cerneala ca si cum capul de printare nu se opreste la limita pozei si mai pulverizeaza foarte fin urme de cerneala greu vizibile cu ochiul liber dar care apar pe cana in momentul sublimari, acelasi lucru patesc si la scrisul negru, am incercat sa tot modific setarile dar tot nu reusesc sa o scot la capat, nu stiu ce setari ar fi necesare,imprimanta este noua de 3 luni.
Salut,
Ai încercat să folosești din software curățarea capului de printare și aliniamentul capului de printare? Mai există și posibilitate ca hârtia să nu fie adecvată și să nu se usuce cerneala pe hârtie, iar când trece prin rolă să lase urme de cerneală, în acest caz trebuie să setezi manual din software să prelungească timpul de uscare a cernelurilor și să setezi cantitatea de cerneală cu care printează.
Sunt mulți factori care pot afecta imprimanta, încearcă acești 3 pași (aliniamentul/curățarea/setarea timpului uscării cernelii).
Poți începe cu setarea timpului de uscare a cernelii.
Uite aici linkul pentru epson.
Buna ziua,
Sunt in cautarea unei imprimante pentru printarea de amabalaje/cutii de carton ce vor fi folosite intr-un business cu sapun preparat manual. Pe scurt, printare pe hartie mai groasa (tip carton), mata care ulterior va fi taiata si vor rezulta cutii de ambalat sapun. Se va printa color un logo destul de complex, plus text si vreau ca acest logo sa iasa la calitate foarte buna.
Caracteristici urmarite:
– printare pe hartie tip carton mata(intre 200-300 g/m2): etichete, cutii de sapun, flyere publicitare, carti de vizita;
– printare color logo complex plus text. Important ca logoul sa iasa la calitate foarte buna;
– printare la volume mari. Doar cele mentionate mai sus, nimic mai mult.
– pret de printare per pagina scazut (ma refer la consumabile).
Nu sunt sigur daca am nevoie de o imprimanta foto sau de una normala care sa printeze la o calitate foarte buna.
Mentionez ca am incercat o imprimanta inkjet, office. Am cautat sa aiba o rezolutie cat mai buna si am ales un: Brother MFC-J6530DW. Rezultatul a fost dezamagitor, a trebuit sa o returnez. Logoul a iesit la calitate foarte slaba, culori sterse.
Ma puteti ajuta va rog cu o recomandare?
Multumesc frumos,
Cristian
Salut,
Acest model printeaza pe hartie de tip carton foto mat de 300g/mp.
Daca sunt facute setarile pentru foto, v-a scoate acel logo la calitate si rezolutie inalta.
Printeaza la volume destul de mari pentru acel segment de pret.
Costurile de printare depind foarte mult de calitatea cartusului, calitatea hartiei etc.
Nu prea am inteles partea cu printarea de ambalaje/cutii de carton, nu cred ca ai cum sa gasesti imprimante de genul acela, se gasesc in marile tipografii acel gen de „plottere”, dar vorbim de investitii de zeci de mii de euro la acel tip.
Sper sa te ajute modelul recomandat!
Salut,
Multumesc frumos pentru recomandare!
Am de decis intre modelul recomandat de dumneavostra ca raspuns la cerinta/comentariul meu initial (Canon PIXMA G6040) si cel recomandat de dumneavoastra in articolul de mai sus (Epson L805) la care ma gandeam inainte sa va scriu.
Modelul Epson L805, credeti ca ar satisface nevoia descrisa de mine in primul comentariu?
Sau credeti ca Canon PIXMA G6040 s-ar potrivi mai bine nevoilor mele? Daca imi puteti da 1-2 motive pentru care ati alege acest model (in loc de Epson L805 ) m-ar ajuta forte mult sa ma decid intre cele doua.
(Ca precizare: Prin printare la volume mari, ma refer la cateva sute de pagini lunar.
Caut modelul care sa poata face asta la costurile cele mai mici, fara o investitie initiala foarte mare.
Modelul recomandat de dumneavostra se incadreaza foarte bine, nu caut ceva extrem de profi la costuri initiale foarte mari.)
Multumesc frumos,
Cristian
Salut,
Canon are un un cost/printare mai mic putin, dar diferentele depind si de unde cumperi cerneala.
Calitatea printarii este mai buna, dar este greu sa le diferentiezi pentru ca fiecare recomanda hartii diferite si deci, rezultatele pot sa fie diferite.
Softul este mai user-friendly decat la Epson, aici depinde si cu ce esti obisnuit.
Majoritatea celor ce incep un business de genul acesta aleg modele de la Canon Pixma, apoi se orienteaza spre ceva mai avansat in timp.
Daca alegi hartie de calitate eu zic ca nu vei avea nevoie sa ii faci retur si la Canon Pixma, dar ai oricum 15 zile la dispozitie sa o testezi.
Canon din seria G nu este pentru poze sau cel puțin pozele printate cu aceste imprimante, sunt de o calitate slabă probabil din cauza faptului că folosește negru pigment.
Am testat Canon G4411 și G7040.
Am fost foarte dezamăgit de calitatea printurilor foto mai ales că îmi doream foarte mult să cumpăr G7040 datorita funcțiilor de care dispune ( din acest punct de vedere este o imprimanta care are absolut tot ce ii trebuie la cat costa) însă pentru mine contează mult și calitatea fotografiilor, eu utilizând de 15 imprimante HP. După mai multe teste am luat Brother MFC-T910DW care, deși nu are duplex automat si pe ADF totuși scoate poze surprinzător de bune, am tras pe toate tipurile de hârtie foto inclusiv pe canvas ultra premium de 310g/m².
Daca pentru dumneavoastră nu contează atât de mult calitatea foto, mergeți pe Canon G7040, are tot ce ii trebuie, duplex automat, viteza buna și calitate deosebita la printarea documentelor întrucât folosește negru pigment. Spre deosebire de G7040, lui G6040 ii lipsesc funcții importante iar diferența de bani dintre acestea doua, este mica!
Bună ziua! Am nevoie de o imprimanta foto pentru un business mic, mărturii, poze, invitații. Am avut un Canon G1400cu CISS care s a defectat. As avea nevoie de sfatul unui profesionist pentru o imprimanta buna. Astept recomandări. Multumesc!
Buna,
Tot Canon Pixma ti-as recomanda, dar nu ai mentionat bugetul alocat.
Buna ziua,
Am o imprimanta Epson L4150 . Am cumparat imprimanta special pentru a face tricouri, am si o presa termica. Insa am aflat ca aceasta imprimanta nu a venit cu o cerneala de sublimare si una normala, si am aflat ca nu este buna pentru ceea ce vreau eu sa fac. Insa nu mai stiu ce sa cred.
Imprimanta este buna pentru sublimare? Ce anume trebuie sa fac?
Buna,
Este posibil cu orice imprimanta inkjet sa transferi pe tricouri imprimarea, insa trebuie sa gasesti cerneala si hartia potrivita pentru a lucra cu o presa la cald separata. Ar trebui sa poti printa cu orice cerneala, unele sunt mai bune, iar altele mai slabe, difera de la imprimanta la imprimanta. Va trebui sa incerci pana gasesti configuratia dorita si in functie de calitatea dorita. Nu vei gasi o configuratie speciala pentru o imprimanta anume. Ideea este ca fiecare din noi avem standarde si opinii diferite.
Mai importanta este hartia speciala, chiar si decat cerneala folosita. Apar mereu constant branduri si „tehnologii” (straturi speciale pe suprafata hartiei din ceara), asa ca nu poti decat sa incerci pana esti multumita de rezultate.
Am inteles,dar am imprimanta, am si foile sublimabile, cerneala mea momentan este una normala, am incercat sa imprim un model ca exemplu pe un tricou si nu a mers(indiferent de temperatura si timing) de aceea nu inteleg exact cum sau ce se poate face. Mi-au sugerat deja 3 persoane ca trebuie schimbata cerneala din imprimanta cu una sublimabila, iar alte 2 persoane mi-au spus ca modelul imprimantei mele nu este intocmai potrivit pentru a imprima pe tricouri.
Imi poti trimite linkul de la foi? Cand ai comandat imprimanta ai comandat si cerneala separat? Sau este cerneala cu care a venit imprimanta?
Este cerneala cu care a venit imprimanta 101( asa scrie pe tuburi). Nu am mai cumparat alta cerneala.
Acesta este linkul pentru foile pe care le-am cumparat.
https://green-print.ro/hartie-sublimare/222-hartie-sublimare-a4-verisub.html?search_query=verisub&results=6
Am crezut ca ai comandat si cerneala de sublimare cu ea. Acelea standard nu au nici un efect la caldura. Trebuie sa iei cerneala de sublimarr, sunt mai multe magazine care vand pentru Epson.
Salut, am o multifunctionala CANON TS 5050 care s-a defectat.O vreme a dat eroare absorbant cerneala plin ,ii dadeam OK si nu era roblema.Acum afiseaza eroare 5B00 si nu se poate face nimic sa dispara eroarea.Pe net se recomanda un program care reseteaza contorii din EPROM dar,am virusat calculatorul tot descarcand programul si degeaba…doar tepe.In service nu o primesc decat daca am cartusele originale dar pe alea nu le mai am.
Cum sa procedez?
Salut,
Ai incercat recomandarea oficiala de pe website-ul canon?
Incearca urmatorii pasi:
1. În primul rând, deconectați alimentarea și cablurile USB de la imprimantă.
2. Deschideți ușa cartușului și apăsați butonul de alimentare.
3. Continuați să țineți apăsat butonul de alimentare în timp ce conectați cablul de alimentare la priza de perete.
4. Țineți apăsat butonul de pornire până când imprimanta începe să se reseteze singură.
5. Odată ce toate luminile sunt aprinse, îl puteți elibera.
6. Așteptați să se stingă lumina verde de alimentare.
7. Apoi, apăsați și eliberați rapid butonul de alimentare de două ori.
8. Lumina verde ar trebui să clipească încă câteva secunde și să se stabilizeze în cele din urmă.
9. Nu ezitați să închideți ușa cartușului și să încercați din nou să tipăriți.
Va salut, sunt in febra cautarilor unei imprimante pt familie (eu-documente, scan 20%, sotia- poze 70%, copilul- carti colorat, acareturi de copii 10%), buget 1000-1500 RON, ma uitam la brother dcp-j105 (cartuse pe aliexpress ieftine), cerneala DYE ieftina- nu am mai gasit-o, dcp-T510w: e cam aceeasi marie cu alta palarie, pana am vazut ca dau niste erori urate (burete, error 48, 50,etc…)… sau epson eco tank L3150. M-am uitat pe forumuri, apar balarii de acum 3 ani care nu mai sunt relevante, nu sunt fixat doar pe brother (ii merge vorba ca printeaza pe refill cum printa canon pe la inceputuri, adica si cu apa din balta), epson (mi-au zis cativa prieteni ca sunt destul de buni pe imprimare foto). Ce ma intereseaza pe mine, este sa fie durabila, cerneala acceptabila ca pret si eventual sa fie DYE ca sa mearga si cu aftermarket-uri. Cu respect.
Salut,
Incearca sa gasesti modelul : Epson Expression Photo HD XP-15000
Este orientata spre photo si poti ulterior sa adaugi un sistem CISS, in cazul in care este vorba de volum mare de printari.
Sincer, nu prea sunt prin Romania imprimante de calitate. Nu inteleg nici eu de ce. Erori pot aparea la orice imprimanta. Sau mai asteapta o perioada, posibil acum dupa sarbatori sa fie stocurile goale.
O sa mai astept un pic, vad ca nu gasesc imprimanta de mai sus (nu merge link-ul), vad ca lumea in general are o parere buna despre epson…
Buna, sunt in căutarea unei imprimante foto de familie, m-am uitat la epson L805, 810 și 850, doua nu au conectare wifi, și care are wifi nu are ecran LCD, pana la urma m-am oprit la epson l7160 dar asta nu are 6 culori. Este destul de buna l7160 pentru poze de calitate sau mai exista ceva tot cu cerneala as vrea ecran LCD și conectare wifi. Mulțumesc
Salut,
Modelul: Epson L7180 CISS
Asta are 5 cartuse de culori, majoritatea din gama 2500-4000 ron au 5 seturi de culori la sistemul CISS. Are si un mic ecran, are si wifi.
Iar cu 6 culori este : Epson ITS L1800 , insa pentru o imprimanta de familie este putin overkill.
Recomand sa ramai la l7160 sau la l7180. Ecranul acela nu o sa il folosesti prea des, o sa colecteze praf mai mult.
L7180 poate printa si pe A3, s-ar putea sa-ti placa, pentru poze de tip tablou, sau pentru inramare de fotografii peisagistice.
Mulțumesc
Epson SureColor SC-P800 precum și P600, doua imprimante foto cu rezultate excepționale zic eu și pentru care au fost adaptate cartușe de mare capacitate cu cipuri autoresetabile, nu se mai produc și nici nu se mai găsesc de cumpărat. Ele au fost înlocuite cu seria P900 respectiv P700 insa consumabilele costa enorm iar cartușe cu cipuri autoresetabile pentru aceste imprimante, încă nu se găsesc!
Cei care nu au avut o imprimanta ori nu au avut ocazia de a testa una, trebuie să cunoască faptul că, daca o imprimanta este achiziționată în scopul de a printa fotografii însă nu dispune de sistem de alimentare continua atunci costurile vor fi enorme.
Bună seara ma puteți ajuta cu un răspuns, cum pot scoate cerneala din imprimanta epson sa o înlocuiesc cu cerneala pentru sublimare
Salut,
Ce model este imprimanta?
Buna ziua! De vreo cateva zile sunt in cautarea unei imprimante. Am pornit de la multifunctionale, in ideea in care noi am printa cam 3000 de pagini pe an (mix monocrom si color – eu la copii, copiii la scoala etc). Ulterior citind am aflat de tehnologia CiSS, eco tank, megatank etc si m-am uitat si spre ceva care ar putea printa poze, undeva cam la 500 pe an zic eu, format 10×15 ( acum la inceput as avea de recuperat niste ani pt ca nu am mai scos de multa vreme). Am luat in calcul si ideea de a lua un all-in-one strict pt scoala, casa, xerox,scan etc si separat o imprimanta foto. In final am ramas la 3 optiuni :epson L4160 sau L6170 sau maxim L6190 dar deja asta mi se pare ffff scumpa. Adica nu cred ca va fi folosita acasa atat de des si la adevarata ei valoare. Ce mi-ati recomanda? Sau poate aveti alte sugestii! Multumesc
Buna,
Depinde si de ordinea prioritizarii.
O multifunctinala are plusuru mai multe pentru volum la costuri reduse cu sacrificiul fotografiilor si a tipurilor de coala acceptata. Pe cand o imprimanta cu ciss poate scoate fotografii mai bune dar cu costuri mai maricele , vei putea scoate si documente fara probleme.
Ti-as recomanda o imprimanta si un scaner ieftin daca este necesar.
Modelul : Epson
Multumesc! Cred ca voi ramane la multifunctional. E mai practoc dpdv spatiu acum. M-am uitat si la varianta epson l7160, l850 si l6170.
Dintre astea care ti se pare mai ok pt utilizare acasa, probabil poze mai mult si apoi printare (xerox mai mult in sesiuni)?
Sau ce parere ai eventual de combinatia multifunctional epson xp 5100 plus foto canon cp1300, doar ca nu stiu daca renteaza la costuri pt poze.
Pentru putin!
Mergi pe modelul L850, daca vei pune accent pe fotografii.
Dar sa nu o lasi pe perioade lungi fara sa printeze, e valabil pentru aproape toate imprimantele cu cerneala.
Bună. Îmi poți recomanda, te rog frumos, o imprimantă pentru cărți de vizită, postere, flyere, etc.. ceva de calitate?
Mulțumesc anticipat!
Bună,
Îmi poți spune un buget orientativ și volumul de printare? Contează calitatea imaginilor la cărțile de vizita?
salut, ce parere ai de aceasta imprimanta si daca se merita, Epson L8160? multumesc
Salut,
Are un raport cost/print foarte bun, dar si calitatea foto este foarte buna. Depinde si la ce vrei sa o folosesti.
mai mult pentru poze,multumesc de raspuns.
Bună ziua,
Recent am achiziționat o imprimanta Epson L8180.
Ce păreri aveți despre această imprimanta?
Am vrut ceva nou cu multe funcții pe A3, de acela am ales pe L8180 in loc de L1800.
Este vândut ca și o imprimanta foto…in general cât de rezistent este o poza printată cu cerneala Dye?
Ulterior am citit că pozele printate cu imprimante pe baza de pigment sunt mai rezistente, dar sunt mult mai scumpe…și aparatul în sine și consumabile.
Mulțumesc!
Salut,
Este foarte bună imprimanta. Dar trebuie sa fii atent și la hârtiile folosite.
Doar hârtie RC premium!
Salut! Intentionez sa incep o mica activitate de printat poze si sunt in cautarea unei imprimante profesionale, semiprofesionale sau chiar una pentru acasa care sa printeze poze de calitatea celor de la cewe sau chiar mai bune. Am vazut ca se ofera servici de printare de la dimensiuni mici pana la A3, se pot printa toate dimensiunile cu o singura imprimanta? Avand in vedere ca este o activitate comeciala este esential costurile de exploatare sa fie reduse, cartuse reincarcabile. Imi poti recomanda ceva? Multumesc!
Salut,
Depinde si de volumul de joburi si de buget.
Poti sa incepi cu modelul: Epson ITS L1800
Are cost/foto foarte bun.
Buna Flavius,
Vreau sa cumpar o imprimanta pentru crearea unor albume de familie, deci uz exclusiv domestic. M-am orientat spre Multifunctional Inkjet color Epson L850, A4. Ce parere ai? Exista posibiltatea de a previziona fotografia inainte de printare? Se poate imprima pe hirtie foto mata?
Multumesc ,
Janet
Buna,
În mod normal ar trebui să o setezi o data și ce vezi este ceea ce o să iasă din imprimantă, dacă nu schimbi setarile. Dar să respecte formatul fotografia făcută, este posibil să-ți decupeze puțin din margini, dacă nu este același format o să facă un fel de crop și va decupa din margini pentru a o încadra pe hârtie.
Da, merge și cu hârtie mată.
Poți merge cu modelul 10×15 hârtie mată: Hârtie Art Maker Mata
Dar poți să încerci mai multe modele până o să găsești unul bun, brandurile se tot schimbă și merită să încerci și alte tipuri de hârtii.
Sper că te ajută.
Buna ziua.Am si eu o rugaminte.Ce imprimanta laser imi recomandati?Am nevoie pentru imprimarea de documente si poze pe Hartie foto A4.
Pentru imprimanta laser se poate folosi aceeasi hartie ca si la imprimanta cu cerneala?Mentionez ca volumul tiparit este de ciraca 50-100 pagini pe luna.Momentan am un HP Envy4525 de care sunt multumit,doar ca exista eterna problema cu uscarea cartuselor,de aceea vreau sa trec la una Laser.
Multumiri anticipate Dumitru Vasile.
Salutare,
Nu sunt potrivite pentru fotografii cele cu laser. Diferențele de calitate a pozelor sunt uriașe.
Sunt câteva modele de imprimante laser care au calitate foto decentă, dar nu mi-ai zis și un buget orientativ.
Ceva de genul : HP LaserJet Pro
Îți recomand, dar îți zic că nu are calitatea fotografiilor unei imprimante pe cerneală.
Iar ca hârtie îți recomand : HP Professional Glossy Laser Paper pentru acel model de imprimantă.
Multumesc frumos pentru recomandari.Ce parere aveti de HP Color LaserJet Enterprise M455dn?
(exista o imprimanta cu cerneala la care sa nu se usuce cartusele atat de repede?Am fost in concediu 2 saptamani si la HP-ul meu s-au uscat cartusele)
Va doresc o zi minunata!
Dumitru Vasile
Este cam aceeasi calitate foto la ambele imprimante.
Cele cu sistem ciss nu se usuca așa des, spre deosebire de cele cu cartușe normale.
Bună, am o imprimanta Canon mx725 de care m-am folosit foarte bine făcând fotografii 10×15, a4, poze pe canvas.. Invitații de nunta pe hârtie cartonată ( toate de la Canon), iar acum am dus-o la un service ca apare o eroare de care mi s-a spus ca nu se știe dacă o sa mai am parte de ea ☹️. Îmi poți recomanda o imprimanta bună ca să îmi pot continua munca? Mulțumesc anticipat.
Buna,
Nu știu cam la ce buget orientativ să recomand una. Dar fiind obișnuită cu Canon, poți merge pe ceva similar, dar cu sistem CISS: Cannon PIXMA G5040
D-le Flavius,
Am cumpărat de curând o imprimanta 3 în 1 Epson 8600 ce va fi cadou de Crăciun nepotului meu. Toate bune pana la printarea foto, deci am reușit sa fac în jur de
10 apoi a început calvarul restul nu le pot printa monitorul a-mi afișează ca nu suportă formatul. Păi d-le Epson ce faci tu cu mine în calitate de cumpărător, cum ma protejezi? Menționez ca am controlat multe imagini și sant f. multe ce nu suporta formatul, apoi printerul este conectat prin Wi-Fi iar pozele le printez cu tel. mobil. D-le Flavius cum ma puteți ajuta? Vă mulțumesc ptr. timpul acordat, sa aveți o zi buna.
Salutare,
Foarte dificil sa depanez de la distanta o imprimanta. Imi trebuie detalii tehnice mai multe. Ce telefon folosesti? Ce aplicatie folosesti. Care este exact eroarea afisata de imprimanta sau de telefon.
Poti incerca o resetarea imprimantei. Poti incerca o restaurare de fabrica a setarilor si reluati pasii de conectare la wifi.
Buna. Doresc sa achizitionez o imprimanta pentru a scoate fotografii. Menționez ca volumul ar fi de aproximativ 1000 foto/zi. Am un epson l810, dar simt ca nu face fata volumului de poze(după numai o luna mi sa rupt cablu de transport al carutului). Îmi recomandați ceva ca să imprime multe fotografii pe zi? Mulțumesc
Buna,
La acel volum recomand un laborator foto.
Buna ziua! Pentru imprimanta Epson Surecolor P800 se poate folosi și hârtia magnetică?
Buna,
Da, atat timp cat nu depasesc greutatea de 1000g/mp. Mai exista si posibilitatea de a folosi coli cu adeziv pe care le poti lipi pe benzile magnetice ulterior. Asta in cazul in care nu gasesti coli magnetice de calitate.
Salutare!
Sunt in cautarea unei imprimante bune si mai multi fotografi mi-ai recomandat imprimanta cu transfer termic DNP ds-rx.
Mentionez ca am nevoie de calitate maxima. Mi-ati recomandat asa ceva sau sa merg pe ceva cu cerneala?
Bugetul e intre 700-800 de euro si maxim as dori sa printez A4.
Merciii si o zi buna
Salut,
Mergi pe modelul : Epson SureColor SC-P700
Calitatea fotografiilor este buna, dar nu este neaparat conceputa pentru a printa volume uriase.
Merci pentru raspunsul prompt. Din cate vad poate printa si A3 si ar fi un dezavantaj pentru mine deoarece vreau sa o iau cu mine in ziua nuntii si am nevoie de ceva mai compact.
E vreun model la fel de bun dar un pic mai compact?
Nu sunt diferențe majore de dimensiuni între o imprimantă a4 și a3. La acea calitate nu prea sunt modele compacte. Decât cele ieftine, sau poți merge pe modelul din articol L1800.
Buna seara , sunt interesată de o imprimanta multifuncțională , ma interesează sa pot scoate cărți de vizita , poze , chiar și printa pe o coala simpla normala. Nu vreau un pret exagerat pentru ca o folosesc momentan pentru uz personal , prieteni. Mulțumesc
Buna,
Din topul din articol toate pot tipari fotografii si carti de vizite. Nu stiu bugetul alocat sa caut una potrivita de buget, revino cu detaliul pretului si caut o oferta mai buna pe la shopurile online.
Bună ziua! Caut o imprimantă pentru pozele de familie. Aș dori ca pozele printate să fie destul de calitative și să își mențină culorile în timp (pentru album). Dimensiunea hârtiei de 10×15 îmi este suficientă. Achiziția vreau să o fac pentru a înlocui drumurile/comenzile de la centrele de printare cu un aparat pe care să îl pot folosi acasă la un cost cât mai acceptabil de printare. Vă rog să-mi recomandați un dispozitiv care să își merite investiția în cazul în care îndeplinește condițiile enumerate. Am posibilitatea de a cumpăra și din UK. Vă mulțumesc! Buget maxim: 1000 lei
Bună,
Uite un model bun, dar puțin peste buget:
Imprimanta Canon Pixma IX6850
Este puțin mai voluminoasă, dar suportă coli A3 pentru mici tablouri.
Ar trebui să poți găsi și pe amazon co.uk acest model în varianta A4, mai mică și mai ieftină, în România nu este pe la nici un magazin.
Cât despre hârtie, nu poate nimeni să îți garanteze cum se va comporta în timp, pentru că nu prea a fost testată, din moment ce majoritatea hârtiilor sunt de fabricație 1-an sau 2. Nimeni nu avea cum să testeze cum va arăta pe viitor.
Deci, o doză de risc există mereu. Poți merge pe brandul Canon și la hârtie, că ei măcar își testează hârtiile cu propriile imprimante.
Bună ziua!
La imprimantele prezentare în articol se poate folosi hartie pt transfer termic?
Dacă da, se folosește aceeași cerneală sau trebuie altceva special?
Știu, pot părea întrebări proaste, dar….omul cât trăiește ,invata !
Iar eu acum incerc să învăț despre transferul termic pe materiale textile.
Primul pas…dotarea!!!
Ce aparate îmi sunt necesare!
De aici rugamintea mea!
Ma puteți ajuta cu răspunsul la întrebările mele?
Cu mulțumiri, Cristina Popescu!
Bună,
Atât timp cât folosești hârtie adecvată pentru imprimantele cu jet de cerneală, ar trebui să poți printa cu orice imprimantă inkjet.
Sunt și hârtii speciale cu transfer termic concepute pentru imprimantele laser.
Dar ar trebui să ții cont de aspectul gramajului hârtiei. Unele imprimante acceptă un anumit gramaj maxim per metru pătrat, 250g/m2, 225g/m2 etc. Deci hârtia folosită să nu depășească acea valoare specificată la imprimantă.
Buna ziua.
Flosesc pt printul fotografiilor, hartia foto proesionala RC satin 280g-A4 double side, o imprimanta Epson L805 si cerneala Dye Epson.
Fotografiile printate fata-verso au fost prinse intr-un ambum Clip Book.
Problema pe care o intampin este aceea ca dupa o perioada de timp, (aprox.3-6luni), clientii mi-au reprosat ca fotografiile se deterioreaza in sensul ca pierd din calitate, sunt putin intignate, fetele persoanelor din fotografie nu se disting bine, culorile se amesteca sau se transfera de pe o pagina pe alta.
Rugamintea este sa ma ajutati in rezolvarea acestei probleme in sensul de a depista care este cauza acestui inconvenient.
Multumesc.
Buna,
Nu sunt decat 2 posibile probleme: fie hartia este de vină, fie cerneala.
Dacă cerneala este veche și imediat după printare sunt puse în album, nu apucă cerneala să se usuce pe hartie și asta duce la întinare dacă este pusă în album. Ideal este să ții o perioada fotografiile într-un mediu uscat (24/48 ore) înainte de a le pune în album.
Dacă hârtia este de vină, nu poți decât să schimbi tipul și să verifici. Îți recomand să încerci personal mai multe tipuri de hârtii și faci aceeași printare pe mai multe tipuri de hârtie și le compari de-a lungul trecerii timpului.
Dar toate fotografiile își vor pierde din calitate de-a lungul timpului, indiferent ce ai face.
Ce-i drept 6 luni este prea repede!
Multumesc mult pt sfaturi si pt promptitudine.
Te salut!
-Ma uit dupa o imprimanta pe care sa pot printa si folie/hartie magnetica, sa fie multifunctionala, tank exterior, wi-fi. wifi direct
-Intr-un buget de pana in 2000 lei.
– Cele de la Epson imi plac, dar nu exclud si alte branduri. Am sunat la reprezentanta Epson insa dansii cand le-am spus de hartie/folie magnetica in prima faza au zis ca nu exista asa ceva, apoi cand le-am explicat si aratat mai multe detalii…au revenit cu un raspuns ca nu-mi recomanda sa folosesc asa ceva.
– Ma uitam zilele astea dupa 2 modele Epson L4266 si Epson L4260. Ce parere ai de ele? Eu imi doresc sa scot poze clare, poze tip mesaje, dar si de lipit magnet pe frigider.
– Imi poti recomanda te rog alte modele in caz ca acestea nu sunt ok ?
Multumesc anticipat.
Cred că te-ai exprimat tu greșit. Imprimările pe suport magnetic la rolă se face tot pe hârtie separat, iar apoi o lipești pe banda magnetică dacă o iei la rolă. Sau le decupezi tu separat în funcție de printări.
Îți recomand totuși să te orientezi spre o imprimantă cu suport de printare a hârtiei cartonate de fotografii. Genul tău de utilizare s-ar putea să te ajute pe viitor să poți imprima pe coli groase.
E ok modelul l4266, iar ca alternativă aș recomanda : Imprimanta Epson EcoTank L8050